Cum functioneaza?

Asta nu-i muncă adevărată!
 
 Îmi spun oameni, care nu sunt cunoscători ai sistemului MLM, mie, care am mai bine de 13 ani de experienţă în acest domeniu. Afirm acest lucru deoarece este evident că aceşti oameni ori nu sunt informati sau au fost greşit informaţi privind acest domeniu (MLM), de accea marketingul de reţea a căzut victima antipropagandei. Voi încerca, în continuare, să explic simplu MLM şi forma sa specială, a clienţilor permanenţi, adică atunci când comunitatea cumpărătorilor şi cea a comercianţilor îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui sistem special: aceasta este Shopping Center Network.



Reţeaua cumpărătorilor

În ce priveşte scopul comunităţii cumpărătorilor, se impune să convenim la o idee de bază:

Noi, toţi, ca şi consumatori, cumpărăm zilnic alimente, îmbrăcăminte, combustibil, automobile, mobilă, produse electronice, case, etc. Toate acestea am dori să le obţinem cât mai ieftin!

Tot ceea ce cumpărăm, le achiziţionăm de la comercianţi, care, şi ei, îşi au propria lor dilemă: ce mărfuri mai ieftine să achiziţioneze, care să poată fi vândute mai scump, ţintând totuşi pasul cu concurenţa de pe piaţă. Încasările lor trebuie să fie mai mari decât cheltuielile pentru a-şi menţine afacerea. Comerciantului cu rulaj mai mare i se vor oferi reduceri mai mari, acesta conducându-ne la primul principiu al economiei, importantă din privinţa afacerii noastre: cu cât mai mare este numărul Clienţilor permanenţi, cu atât mai mare este reducerea!

Cum ajung comercianţii să-i găsească pe cumpărători, aceştia să afle de ei? Bineînţeles prin publicitate: în ziare, radio, TV, recomandări personale, din târguri sau panouri publicitare. Dar toate acestea se fac pe cheltuiala comerciantului!

Am ajuns astfel la ingenioasa idee: reţeaua cumpărătorilor. Să presupunem că sunt 1000 de cumpărători înregistraţi; noi luăm legătura cu patronul unui magazin căruia îi cerem să facă o reducere de 5 % din produsele firmei sale. Care va fi interesul patronului? Din adaosul de 20-30%, acestuia îi rămâne aprox.15% dacă se scad şi celelalte cheltuieli. Dar de cele mai multe ori nici acest 15% nu reprezintă un profit net, pentru că poate chiar jumate din acesta va fi cheltuit pentru publicitate.

Principiile economiei spun: cu cât sunt mai mulţi cumpărători, cu atât reducerile sunt mai mari. Ce ar fi dacă comerciantul nostru ar primi 10 000 de membri ai reţelei noastre de cumpărători? Sau 100 000 de membri? Mai mult ca sigur că ne-ar oferi 10% reducere sau chiar mai mult! Bineînţeles nu în toate domeniile comerţului sunt identice cheltuielile, astfel nici reducerile nu vor fi identice.
Exemplu: reduceri mai puţine la carburanţi, la transport în comun deoarece adaosurile în aceste domenii sunt mai mici. Este greu de închipuit să primim reduceri mari în acele domenii pe care suntem obligaţi să le folosim, atunci când comerciantul lucrează fără concurenţă.

Aceste societăţi au foarte mulţi clienţi. Sunt firme care se adună în complexuri comerciale. Dacă în aceste complexuri comerciale, malluri, lanţuri de magazine reuşim să ne vindem ideile, atunci reuşim să ne extindem reţeaua de cumpărători şi în locuri unde ne desfăşurăm cumpărăturile zilnice.


Marketingul de reţea

Cu câtva timp în urmă, mai mulţi au studiat în ce fel s-ar putea elabora o reţea marketing bazată exclusiv pe cumpărare. Să vedem ce este necesar pentru aceasta!

Există mulţi oameni care au nevoie de venituri suplimentare dar fiecare din ei au aceiaşi problemă: de unde şi cum să obţină aceste venituri. Dacă studiem factorul de risc al unei societăţi private atunci se pune întrebarea dacă merită sau poate fi aceasta administrată economic, poate genera profit? Oamenilor le place să beneficieze de timp liber, spre a-l folosi în familie, pentru sport, artă, hobby etc.

Pe de altă parte ştim, că economia îşi are limitele ei, de aceea necesită multă înţelepciune, ca să scoată pe piaţă produse ce pot fi vândute. Numărul întreprinderilor este imens, astfel trebuie valorificate pe piaţă o sumedenie de produse. Valorificarea se poate face în mai multe moduri: cel clasic de piaţă – prin comerţul en gros şi en detail; cel modern: din catalog, teleshopping sau vânzare directă etc. În comercializarea produselor marketingul online este – din mai multe puncte de vedere – un mod de valorificare unic şi specific.

Să vedem cum funcţionează marketingul de reţea comparativ cu un magazin privat, aflat în apropierea oricăruia dintre noi.

Comerciantul privat cumpără pâinea cu 2 lei/buc şi o vinde cu 3 lei buc. Diferenţa dintre ele este adaosul acestuia. Dar nu înseamnă că a şi câştigat 1 Leu. El mai are cheltuieli care pot fi scăzute dacă comandă cantităţi mai mari de pâine. În marketingul de reţea devii comerciant atunci, dacă achiziţionezi produsul pentru firmă pentru x lei şi îl vinzi cu x+1 leu. După achiziţionarea produsului îţi vizitezi prietenul/ colegul dar în prealabil îi trimiţi un e-mail, ca să economiseşti transportul, astfel vei vedea că volumul cheltuielilor nu va depăşi cel al încasărilor.

Dacă comerciantul privat se decide să-şi dezvolte afacerea, să deschidă şi alte puncte de lucru, astfel vânzările sale vor creşte, şi furnizorul de pâine s-ar putea să-i ofere o altă reducere , comercializând pâinea cu 1 leu 80 bani. Dar comerciantul menţine preţul de 3 lei, este mulţumit de adaos. Este logic, nu-i aşa?

Dacă comerciantul privat ar fi capabil să-şi organizeze reţeaua de vânzări, folosindu-se de adaosul de mai sus de x lei, astfel încât să-şi mărească volumul de vânzări de pâine, ar putea obţine de la furnizor (brutărie) o altă reducere de y lei. Astfel comerciantul privat ar beneficia de venit din două nivele.

Din exemplul de mai sus se poate înţelege marketingul de reţea, şi chiar în comerţul clasic se obţin uneori venituri din 2-3 nivele, dar nici pe departe nu se apropie de veniturile reţelei de cumpărători, unde des vin veniturile din 100 sau 1000 de nivele.

.…egal 4!!

Ne rămân 2 şi mai adăugaţi 2. Shopping Center Network şi partenerii de produse pe de o parte, dar cine este de partea cealaltă? Nimeni altcineva decât o familie din România compusă din 4 persoane care câştigă lunar lei (venitul net în 2009 a fost de lei/persoană/lună conform . Acest venit este cheltuit în întregime, nu ajunge pentru traiul de zi cu zi. Sunt familii care cheltuiesc mult mai puţin, alţii cheltuiesc mai mult. Dar 5% din această sumă înmulţită cu numărul familiilor din ţară este o valoare imensă. Această reducere este împărţit conform ecestei idei geniale în modul cel mai corect în aceasta reţea de cumpărători.

In reţeaua Shopping Center Network, făcându-vă cumpărăturile chiar câştigaţi bani. Cheltuind în mod obişnuit obţineţi venit. Pe măsură ce veţi obţine venituri mai mari, veţi cheltui mai mult deoarece cheltuielile sunt generatoare de venituri şi încasările vor creşte. Bineînţeles aceasta nu tinde spre infinit dar oricum este pozitiv din toate punctele de vedere.

Intr-un marketing de reţea, pentru pornire nu este nevoie de capital de pornire ci mai degrabă de cunoaşterea modului de construire a sistemului de reţea. Nu contează apartenenţa la o anumită grupare etnică, la o anumită religie, nu are importanţă vârsta sau starea materială.

Este esenţial doar faptul că pentru obţinerea unor venituri mari este nevoie de alocarea unei parţi mai mari din timpul liber. Dacă există voinţă şi dorinţă, doar personalitatea trebuie dezvoltată, prin învăţare, pentru a avea un succes garantat.

Toate acestea sunt importante pentru a fi învingător şi nu un veşnic sceptic învins.



sursa - scnetworld.com.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blogger